Toate femeile trebuie să fie conștiente de faptul că analizele medicale sunt extrem de importante și că pot crește speranța de viață. Sunt o serie de investigații și analize care pot fi foarte concludente când vine vorba de descoperirea unor boli grave sau mai puțin grave care tratate la timp nu vor pune viața în pericol.

  • Testul PAP (Babeș Papanicolau)

Investigația aceasta este una specifică femeilor, deoarece recoltarea probei se face din interiorul vaginului. Procedura se adresează femeilor care au între 21 și 65 de ani, dar poate fi realizată și mai devreme, dacă ți-ai început viața sexuală. Acest test este foarte important deoarece descoperă dacă există anumite anomalii ale colului uterin, ceea ce poate ajuta la tratarea lor fără a se transforma în celule canceroase.

Recoltarea probelor se face în cabinetul medicului ginecolog, nu direct la laborator, dar probele vor fi trimise apoi la laborator pentru a fi investigate. Trebuie să te prezinți la medic pentru acest test între zilele 10 și 14 ale ciclului menstrual, fără a avea contact sexual cu 48 de ore înainte, dar și fără a face spălături vaginale. Totodată, înainte de procedură nu sunt recomandate ovulele, tampoanele interne sau cremele.

  • Mamografia

Pentru femei este deosebit de important să își autoexamineze sânii, deoarece astfel pot descoperi la timp dacă ceva nu este în regulă. E recomandat ca acest lucru să se facă la 3 zile după încheierea menstruației. Se palpează bine toate zonele, din poziție culcat sau în picioare, cu mâna opusă sânului palpat ridicată.

Dacă ți se pare că ceva nu este în regulă, prezintă-te la medic pentru investigații mai amănunțite, precum ecografia sau mamografia, în funcție de fiecare caz în parte. De obicei mamografia este destinată pacientelor care au peste 50 de ani. Este important să depistezi la timp problemele la nivelul sânilor, deoarece pot fi semne ale unui cancer la sân, boală care poate fi tratată cu succes dacă este descoperită la timp.

  • Analizele de sânge

Foarte importante pentru femei sunt valorile obținute la analizele de colesterol și glicemie, deoarece acestea pot duce la o serie de boli frecvent întâlnite la doamne.

Colesterolul trebuie menținut în parametri normali, deoarece altfel vor bloca arterele și riscul apariției atacului de cord sau a unui accident vascular crește. Glicemia trebuie urmărită și ea deoarece va da indicații cu privire la afecțiunea cunoscută sub numele de diabet zaharat de tip 2, care este foarte frecventă mai ales în rândul femeilor de peste 45 de ani.

Ai grijă de sănătatea ta, mergi periodic la medic și tratează la timp problemele care apar. Dacă esti în căutarea unui cabinet de analize care să ofere date concludente, cu probe prelevate și manipulate în mod corect, te așteptăm la laborator ProTest Galați.

By andrei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *